Daca ati putea sa ma ajutati cu cate un like la paginile:
Doar noi Doi: https://www.facebook.com/dangeorge29?ref=hl
si la pagina
Life of The Girls: https://www.facebook.com/pages/Life-of-The-Girls/196886207127924?ref=hl
Multumesc mult :)
luni, 8 iulie 2013
joi, 27 iunie 2013
Ceva super :D
Balena
http://img0.liveinternet.ru/
Rechin
http://img0.liveinternet.ru/
Nemooo
http://img0.liveinternet.ru/
Peste Balon
http://img0.liveinternet.ru/
Delfin
http://img0.liveinternet.ru/
Super,nu?
miercuri, 26 iunie 2013
Calul
Anatomia cailor le permite să se folosească de viteză pentru a scăpa de prădători și au un bine dezvoltat simț al echilibrului și instinctul de a lupta sau a fugi. Legat de această necesitate de a scăpa de prădători în sălbăticie este o trasatură neobișnuită: caii sunt capabili de a dormi, atât în picioare și culcat. Cai de sex feminin, numite iepe, transporta puii lor timp de aproximativ 11 luni, și un cal tanăr, numit mânz poate sta și a alerga la scurt timp după naștere. Cei mai mulți cai domestici încep pregătirea cu șa sau ham la vârste cuprinse între doi și patru ani. Ei devin adulți la vârsta de cinci ani, si au o durata de viata medie între 25 și 30 de ani.Calul domestic este un mamifer ce face parte din ordinul Perissodactylia, Familia Ecvideelor. Corpul este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar ornamentații, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini și premolari se afla bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalț. Este folosit pentrucălărie, dresaj (cai) și consum de carne. Conform ultimelor cercetări, se pare că domesticirea cailor s-a petrecut acum circa 6.000 ani, într-un vast perimetru care cuprinde astăzi stepele ierboase din Ucraina, sud-estul Rusiei și vestul Kazahstanului.Rasele de cai sunt împărțite în trei categorii în funcție de temperament: cai cu „sânge fierbinte” cu viteză și rezistență la oboseală; cu „sânge rece”, cai folosiți pentru munca grea și anevoioasă; și cu „sânge cald”, care au ieșit din încrucișări între cai cu sânge fierbinte și sânge rece, având ca scop creearea unor anumite rase pentru călărit, în special în Europa. În prezent, sunt mai mult de 300 de rase de cai în lume, utilizați pentru diferite activități.Cai și oamenii participă într-o mare varietate de competiții sportive și alte preocupări, precum și în domenii de muncă, cum ar fi poliția călare, agricultură, divertisment, și terapie. Caii au fost folosiți de-a lungul timpului în războaie, din care o mare varietate de tehnici de dresaj și călărit au fost dezvoltate, folosind mai multe feluri de echipamente și metode de control. Multe produse sunt derivate din cai, cum ar fi carnea, laptea, pieile, părul, oasele, și a produselor farmaceutice extrase din urina iepelor gestante. Oamenii oferi cailor domestici alimente, apă și adăpost, precum și atenție de la specialiști cum ar fi medici veterinari și potcovari.
joi, 20 iunie 2013
Liliacul(planta)
Liliacul sau Syringa vulgaris face parte din familia oleaceelor și este o specie din genul Syringa care înflorește primăvara. Este un arbust a cărui înălțime poate ajunge până la șapte metri, cu ramuri drepte și lujeri puțin muchiați.
- Frunzele sunt ovate sau lat-ovate, la bază cordate, până la 12 centimetri lungime, acuminate, pețiol circa 2,5 cm lungime, glabre, verzi-întunecat.
- Florile sunt simple sau duble, plăcut mirositoare, grupate în penicule de până la 20 cm lungime, multiflorale, în culori diferite, de la liliachiu la alb. Floarea are caliciul mic, campanulat, cu patru dinți, corolă cu tub de un centimetru lungime, cu patru lobi patenți și două stamine.
Crește în tufișuri, în sălbăticie, dar este mai ales cultivat ca arbust ornamental.Liliacul are și proprietăți medicinale. În acest scop se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie sau comprese
Liliacul(animal)
Un liliac este un mamifer din ordinul Chiroptera.Liliacul este singurul mamifer zburător. El comunică prin sunete ascuțite numite ultrasunete, sunete care nu se pot auzi de către om. Aripile liliacului sunt de fapt „mâini”. Aripile sunt formate prin unirea degetelor cu o membrană. Liliacul are un zbor iute și în zigzag. Este un animal nocturn care trăiește în peșteri și poduri (de preferabil întunecoase). Noaptea este foarte activ iar ziua doarme atârnat cu capul în jos. Membrele anterioare sunt aripi. Dinții sunt ca la cârtiță. Femela naște un pui care are ochii închiși și nu are păr. El este hrănit cu lapte iar iarna hibernează (de exemplu în poduri sau peșteri). Prin sensibilitatea la poluare și prin nutriția diversificată, liliecii sunt considerați indicatori ecologici.
miercuri, 19 iunie 2013
Laleaua
Laleaua (Tulipa) este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori din familia Liliaceae. Sunt originare din sudulEuropei, nordul Africii și Asia, din Anatolia și Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul național) până în China și Japonia. Zonele cele mai diversificate în ceea ce privește speciile de lalele sunt Munții Pamir, Munții Hindu Kush și stepele din Kazakhstan.
Delfinul
Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele și marsuinii (Phocoena phocoena). Există în jur de 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Delfinii variază ca dimensiune de la 1,2 m și 40 kg (delfinii Maui), ajungând până la 9,5 m și 10 tone (orca sau balena ucigașă).Delfinii sunt răspândiți în întreaga lume, în special în apele puțin adânci din zonele de coastă. Sunt animale carnivore, hrănindu-se cu pește și calamari. Familia Delphinidae este cea mai mare din ordinul Cetacea, fiind și relativ recentă .
Denumirea provine din greaca veche δελφίς (delphís - delfin), cuvânt înrudit cu δελφύς - delphys (buric). Prin urmare, numele acestui animal poate fi interpretat ca „pește cu buric”.
Șase specii din familia Delphinidae sunt numite „balene”, deși, strict vorbind, sunt delfini.
Delfinii, împreună cu balenele și marsuinii, sunt descendenții unor mamifere terestre, cel mai probabil din Ordinul Artiodactyl. Strămoșii delfinilor moderni s-au adăptat la viață acvatică, cu aproximație, acum 50 de milioane de ani, în Eocen.Scheletele delfinilor actuali prezintă în zona pelviană oase de dimesiuni mici, despre care se crede că sunt vestigii ale membrelor inferioare. În octombrie 2006 a fost capturat în apele Japoniei un delfin neobișnuit - acesta prezenta mici aripioare de o parte și de cealaltă a zonei genitale, ceea ce i-a determinat pe cercetători să considere că acestea reprezintă o dezvoltare mai proeminentă a oaselor vestigiale ale membrelor inferioare.
Delfinii au corpul fusiform, hidrodinamic, adaptat înotului rapid. Înnotătoarea puternică îi ajută la propulsie în timp ce aripioarele pectorale și sistemul muscular al cozii asigură controlul direcției. Aripioara dorsală, în cazul speciilor care au o asemenea aripioară, contribuie la menținerea stabilității în timpul înotului.Deși variază în funcție de specie, culorile delfinilor se încadrează într-un tipar de bază compus din tonuri de gri, de obicei cu partea dorsala de culoare mai închisă.
Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun).Până la ora actuală, au fost monitorizate în apele românești aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente în Marea Neagră. Astfel, au fost observate în decursul expedițiilor știintifice 500-700 exemplare de afalin (Turpsiops truncatus ponticus), 700-1000 exemplare de marsuin (Phocoena phocoena relicta) și 400-600 exemplare delfin comun (Delphinus delphis ponticus)
Denumirea provine din greaca veche δελφίς (delphís - delfin), cuvânt înrudit cu δελφύς - delphys (buric). Prin urmare, numele acestui animal poate fi interpretat ca „pește cu buric”.
Șase specii din familia Delphinidae sunt numite „balene”, deși, strict vorbind, sunt delfini.
Delfinii, împreună cu balenele și marsuinii, sunt descendenții unor mamifere terestre, cel mai probabil din Ordinul Artiodactyl. Strămoșii delfinilor moderni s-au adăptat la viață acvatică, cu aproximație, acum 50 de milioane de ani, în Eocen.Scheletele delfinilor actuali prezintă în zona pelviană oase de dimesiuni mici, despre care se crede că sunt vestigii ale membrelor inferioare. În octombrie 2006 a fost capturat în apele Japoniei un delfin neobișnuit - acesta prezenta mici aripioare de o parte și de cealaltă a zonei genitale, ceea ce i-a determinat pe cercetători să considere că acestea reprezintă o dezvoltare mai proeminentă a oaselor vestigiale ale membrelor inferioare.
Delfinii au corpul fusiform, hidrodinamic, adaptat înotului rapid. Înnotătoarea puternică îi ajută la propulsie în timp ce aripioarele pectorale și sistemul muscular al cozii asigură controlul direcției. Aripioara dorsală, în cazul speciilor care au o asemenea aripioară, contribuie la menținerea stabilității în timpul înotului.Deși variază în funcție de specie, culorile delfinilor se încadrează într-un tipar de bază compus din tonuri de gri, de obicei cu partea dorsala de culoare mai închisă.
Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun).Până la ora actuală, au fost monitorizate în apele românești aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente în Marea Neagră. Astfel, au fost observate în decursul expedițiilor știintifice 500-700 exemplare de afalin (Turpsiops truncatus ponticus), 700-1000 exemplare de marsuin (Phocoena phocoena relicta) și 400-600 exemplare delfin comun (Delphinus delphis ponticus)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)